sâmbătă, 31 martie 2012

Vampiri afectivi vs victime tolerante

  

 Scenariu: Când aveam  trei luni, mama mă punea în pătuț, singurică, să dorm.Nu-mi plăcea deloc.Nu primeam atenție. afecțiunie, ocrotire.Am început să țip și să plâng și având ”norocul” să am o mamă anxioasă,temătoare și fără prea multă răbdare, venea repede la mine și mă lua în brațe și cum nu încetam cu plânsul mă lua cu ea în pat.Astfel, am obținut ceea ce am vrut.Maximă atenție de la ea.De la un moment dat, nu s-a mai întâmplat asta.Așa că a trebuit să fiu ingenioasă.Plânsul nu mai era de ajuns.Cu timpul, crescând am devenit tot mai rafinată, ingenioasă și creativă.Practic, nu vreau decât atenție, iubire și ajutor.Mereu.
   Acest scenariu poate relata despre fiecare din noi  cât de timpuriu avem o ”meserie”: aceea de  vampir  care absoarbe atenție, afecțiune și iubire . Este foarte ușor să obții totul de la celălalt ( fie el iubit/ă, mamă, amic)plângând și cerșind direct sau indirect atenție.Se pare că problema nu există la persoanele care cer totul de la ceilalți, ci  la ceilalți care se lasă storși și de ultima putere pentru a oferi ceea ce li se cere.
  Nativ, avem cu toți capacitatea și plăcerea de a oferi ceva celor din jur, mai ales celor pe care îi iubim.Tot nativ, avem și capacitatea și plăcerea de a cere din ce în ce mai mult de la cel ce ne oferă cu ușurință tot ce vrem.
   
   Zicala: ” Dai omului un deget și-ți ia toată mâna”  este cât se poate de reală și vine natural. Responsabilitatea de a oferi sau nu toată mâna ne revine în total. Doar NOI suntem cei ce putem pune stop abuzului emoțional asupra noastră sau putem în continuare  crede cât de neajutorați sunt unii și câtă nevoie au de noi.
  Orice om este capabil de orice cu mici excepții (nu totți putem ajunge pe lună, nu toți putem inventa ceva revoluționar). Plăcerea pe care oferă un lucru sau un fapt construit de noi înșine este uriașă. Unii oameni se pare că nu au experimentat această plăcere, alții care au facut-o, au rămas cu o experiență urâtă și nu mai doresc să facă ceva prin propriile puteri pentru că le amintește de acea experiență inițială și de trăirile încercate de ei atunci. 
     Experiențele cuiva din copilărie nu sunt responsabilitatea noastră.Și consecințele nu trebuie să le suportăm noi, de aceea, este nevoie să fim atenți atunci când oferim ajutor. Iar nu ajutorul în sine este o problemă, ci ceea ce stă în spatele lui; adică motivele pentru care cere mereu atenție sau sprijin, repetitivitatea acestor acte, momentele în care se întâmplă (cere ajutor numai când vin prietenele pe la tine, vrea afecțiune când vrei să pleci la sala de sport, cere să-i faci favoruri când vin părinții lui/ei pe la voi).  Ajutor poate cere oricine oricui  și este constructiv câtă vreme nu este obsedant, repetitiv și nu  transformă persoana într-una neajutorată fără precedent iar cel ce oferă spijinul într-o persoană ce doar execută.
   Scopul unei relații este de a avea în permanență o persoană care să ofere sprijin, afecțiune, inspirație, care să fie oglindă și deci ajutor.Când unul dintre parteneri cere prea des aceste lucruri nu este normal și nici firești.
    Se pare că problema este la cel ce  oferă tot timpul deși se simte epuizat, stors de energie și nu  mai dorește a oferi. Și totuși oferă pentru că apoi, dacă nu o va face, îi va apărea sentimentul de vinovăție cu care fie nu e obișnuit fie nu poate trăi liniștit.Și atunci preferă să ofere ceea ce i se cere.Stima de sine scăzută, credința că doar așa pot fi apreciați, teama de a fi părăsiți sunt doar câteva din cauzele ce fac dintr-o persoană normală o victimă ce are ca meserie oferirea de ajutor. De la mici ajutoare va ajunge chiar și să-i facă toată treaba celuilat. Cui nu-i convine să i se facă treaba de către alticeva? Acum înțelegi de ce problema este la cel ce oferă ajutor prea mult și des?
 
    Cei ce tot cer ajutor sunt atât de ingenioși și subtili, încât e posibil să nu ne dăm seama că avem lângă noi un vampir afectiv.Cum îi poți identifica?Iată câteva exemple:

-Dacă tu respingi un om cu pretexte clare și justificate iar el continuă să aibe cu tine aceași relație și sunt la fel de insistenți și sufocanți este tipul de vampir  direct și aparent ușor de deosebit și de scos din peisaj.

-Vampirii fermecători îi recunști după faptul că încearcă să te îmbuneze mereu când au observat că le-ai depistat strategia.Vor distrage atenția de la faptă și vor încerca să facă ceva surprize și vor deveni jucăuși.Acești tipi de vampiri sunt buni psihologi care schimbă aparent strategia, până când victima uită.Ei cer ajutor pentru că se consideră persoane slabe și se țin de altele pe care le consideră mai puternice decât ele, dar cărora știe de nota 10 să le exploateze slăbiciunile.

-Un alt tip este cel amabil. Foarte natural te roagă să-l ajuți, nu se simte neajutorat sau incapabil să o facă singur, ci mai degrabă este leneș, după care prin strategii șarmante te va face să i le faci tu în locul lui.Te va lăuda și aprecia, eventual te va admira.Intenția lui este una singură:aceea de a te încuraja să  faci  mai departe treaba lui. Cineva slab va crede în laudele lui și astfel va face în continuare.Dacă  nu mai ai timp petru tine sau ceea ce faci este de o calitate scăzută, este posibil să fi în plasa unui astfel de vampir amabil, care  nu aduce laude sincere.Sunt doar jocuri psihologice. 

- Mai există și vampirul star, cel care se crede excepțional,consideră  că este de datoria ta să-l ajuți mereu, aduce mereu în discuție tipul de relație dintre voi și faptul că este normal ca ajutorul să fie exact acela. Este autoritar, va indica mereu arogant și agresiv ceea ce își dorește încercând să te hipnotizeze sau anestezieze iar tu când vei simți că faci lucruri fără să le mai conștientizezi, va trebui să ști că oferi ajutor cui nu trebuie și cum nu trebuie.
  
Soluția salvatoare nu este de a refuza să acorzi ajutor, ci de a spune NU atunci când începi să te simți agresat/ă și silit/ă prin tertipuri. Comunicându-i celuilat ce nu mai dorești să-i oferi ajutor mereu este cel mai sănătos. A spune NU și a refuza să oferi ajutor nu este ușor Ceea ce va înțelege el/ea și ceea ce va face sunt doar problemele lui de care este responsabil. În unele cazuri va trece la o altă victimă, în altele va aștepta să-ți treacă și o va lua de la capăt,iar dacă va insista va trebui să-i impui limita spațiului fizic și psihologic permis de tine  în ceea ce vă privește. O astfel de obișnuință nu va dispare curând și s-ar putea să ai nevoie de  multă răbdare până când atitudinea aceasta va da roade. Important este să nu cedezi!
  

luni, 26 martie 2012

Relația mamă-fiu

      

Atunci când o femeie decide să aibe un copil, fără să vrea, va gândi și ce își va dori: fată sau băiat. Experiențele ei de copil o vor influența inconștient în dorința sau plăcerea de a avea o fată sau un băiat.Însă, dacă va avea un băiat, uniunea dintre ei va fi pe viață iar preferința mamei pentru el va ascunde mereu dorințe tabu.
 
    Pentru o femeie, a avea un băiat reprezintă o revanșă asupra destinului.Se pare, că fără voința sau alegerea lor voită, adoptă un comportament misogin.Iar fii lor le oferă această oportunitate, aceea de a  realiza lucruri pe care ele ca femei sau fetițe nu le-au putut face: pot practica sporturi violente, își pot continua studiile, pot avea mai multe aventuri amoroase.
  
     Dorința unei femei de a avea un copil vine din două surse: prima ar fi  identificarea cu mama ( așa cum mama a făcut-o pe ea sau și alți frați așa la rândul ei și ea va trebui să facă copii), iar a doua ar fi o prelungire a complexului lui Oedip ( care la fete se manifestă prin dorința  de a se căsători cu tatăl când vor fi mari, dar  și prin gelozie față de mamă). 
   ”Când o să fiu mare, o să mă mărit cu tati”- pe acest fundal păstrat bine în incoștient vor începe să se adune piese de puzzle ce vor oferi mai apoi  un tablou al relației fetei cu părinții.
  
     Dacă o femeie a avut o relație dificilă cu mama ei va dori să aibă un băiat, iar dacă va fi așa, relația dintre ei va fi una foarte strânsă, dorind să nu continue acele momente de suferință pe care mama ei i le-a pricinuit.Ea se teme cumva, că relația cu  o fiica va duce mai departe un model comportamental și deci va avea aceași relație dificilă și ea cu fiica ei.Mai simplu va fi deci,de a avea un băiat cu care relația să fie de altă natură.Dacă însă a avut o relație fericită cu mama ei și poate relații nefericite cu tatăl sau frații, va dori să aibe o fată. Pe aceeași matriță, va considera că băiețelul îi va oferi ocazia de a avea relația defectuoasă pe care a avut-o ea cu frații sau tatăl.
  
    Mai târziu, când va deveni matură și  va avea relații cu bărbați și ( dacă) se va confrunta cu eșecuri în dragoste, un copil-băiat îi va oferi posibilitatea de împlinire, în plan inconștient, a unei relații. Băiețelui ei va deveni bărbatul vieții ei, căruia îi va ierta tot, ale căror defecte le poate trece cu vederea și a cărui personaliatate este specială (mai tărziu, nicio fată nu-l va merita pe deplin) chiar dacă ea nu recunoaște acest lucru.

      Relația lor are încă de la început seducția ca bază.Ceva mai târziu se va forma și consolida cu adevărat, pentru că pe măsură ce băiatul crește va începe să se poarte ca și cu o parteneră, ceea ce pe mamă o va înălța în al nouălea cer.O fată nu-i va mângâia părul ca și un băiat, nu o va strânge în brațe ca el și nu o va aștepta cu mai multă dragoste și interes decât un băiat.
  
    Totuși, creșterea unui băiat nu este mai ușoară pentru o mamă, chiar dacă relația dintre ei este mai stânsă și specială. El va prefera  jocuri violente, va avea comportamente primitive, lipsuri de interes pentru școală, va fi greu de stăpânit și greu de comunicat cu el. Cu zâmbetul pe buze și o satisfacție ambiguă, mamele de băieți admit că în creșterea unui băiat ele trec prin toate stările emoționale posibile și de cele mai multe ori opuse. Cum ele nu se regăsesc în jocurile și comportamentele lui va fi greu să-l înțeleagă, dar nu-l face mai puțin iubit.Relația mamă-fiică va fi una de tip oglindă.Mama se va regăsi pe ea în fiica ei, iar când aceasta va atrage privire bărbaților, relația tinde să se denatureze pe fondul geloziei și a conștientizării faptului că ea a început să îmbătrânească. Relați mamă-fiu va fi una de tip continuitate, în care mama, când băiatul va atrage privire fetelor, va ști că a crescut bine un băiat și i-a dezvoltat bine masculinitatea din el( ceea ce este iluzie, căci tatăl dezvoltă masculinitatea băiatului.Poate apărea și aici gelozia căci mama nu mai este femeia cea mai importantă din viața lui, iar apariția sexualității la băiatul mamei va aduce inevitabil conștientizarea faptului că mama nu-i poate oferi asta pentru ca relația lor să poată continua fără probleme și nici o alta nu i-l va lua.
  

     Băieții se alintă încă din scutece în brațele mamelor, iar trecerea de la o etapă la alta va fi grea.Ei se complectează unul pe altul și se înțeleg perfect, bebelușul are mult umor, o face să iasă din stresul și cotidianul zilnic, o face să evadeze din relația ei cu soțul/tatăl băiețelului, îi înflorește feminitatea, îi găsește toate calitățile pe care și le-a dorit dintotdeauna la un bărbat, iar defectele lui sunt mici copilării inocente. Cum să nu fie mama  cu băiețelui ei mult mai îngăduitoare decât cu o fată cu care e în rivalitate și care îi oferă sentimente de gelozie?
  
     Numeroase mame nu iau distanța emoțională la timp față de băiețeii lor pentru că nu renunță nicicum la relația de femeie-bărbat, o relație defectuoasă de altfel care va ține bărbatul de mai târziu pe loc, va avea eșecuri și eșecuri în relații cu femei pentru că are mereu imaginea mamei în minte,va simți că o trădează sau o înșeală, pe care o idolatrizează și o va căuta în diferite partenere, care normal că nu vor avea cum să semene cu mama lor, iar personalitatea unică a femeilor îl pune pe fugă pe bărbatul mamei care admite că băiețelul ei nu-și găsește femeia potrivită având în vedere miile lui de calități.
  
   Ținut departe de tată (chiar și simbolic) mama greșește încă o dată, căci nu-i va oferi posibilitatea băiatului de a se indetifica cu tatăl care doar el îi oferă model de masculinitate, cum să se poarte cu o femeie, cum trebuie să fie un cap al familiei,  model de autoritate și multe alte modele. Mama este cea care i-a dat viață, l-a crescut, l-a iubit, i-a oferit liniște și confort, dar  de la debutul adolescenței, tatăl este cel care va trebui să preia băiețelui și să-l dezvolte pe mai departe.
 
      În unele culturi străvechi, băieții din familiile care conduceau un stat, un trib,un regat, o cetate,erau luați de lângă mame forțat și crescuți departe unul de altul, doar cu tatăl și alte modele masculine, în care femeia servea doar roluri de menajere, cu scopul de a-și dezvolta autoritatea, masculinitatea și capacitatea de conducere, fără a învăța să-și  exprime emoțiile și a ține cont de ele și pentru a avea relații cu femei până își va găsi pe cea alături de care va conduce mai departe ceea ce tatăl său a condus ( regatul, tribul etc).
  
     Pentru că atunci când băiețeii trebuie să se detașeze de mamă, sexualitatea lui este în joc, NU idenditatea!

sâmbătă, 17 martie 2012

Câte ceva despre comunicare

   ”Este imposibil să nu comunicăm!”
  Aceasta este ideea de la care pornesc toți cercetătorii în ale comunicării. Însă...de la a fi imposibil să nu comunici până la a comunica eficient (eficient și nu perfect) este cale lungă. Asta constat eu în fiecare zi. 
  Dorm, mănânc, lucrez, mă plimb, tac, citesc, ascult, vorbesc, gătesc, dansez, admir, pictez, visez....deci comunic și comunic inevitabil.Deși  solicită puțin efort și aduce după puțină spontaneitate multă relaxare și armonie cu corpul nostru, comunicarea verbală aduce cu ea și comunicare paraverbală (vocea) și comunicare nonverbală ( semnale transmise de corp).Deci,ceea ce știam noi despre comunicare era de multe ori un mit. A avea grijă să punem accente pe anumite cuvinte, a vorbi tare, a vorbi rar, a folosi un ton dominator face din comunicare ceva mai complex și poate transmite interlocutorului  o anumită reacție. Un simplu DA poate fi pronunțat într-o varietate de maniere și oferă mesaje subliminale din care poți înțelege că este sau nu este un DA sincer, poate fi unul ezitant, forțat, neîncrezător.
   VOCEA- separată de conținutul verbal- semnalează tandrețe, autoritate, dominare, drăgălășenie, nesiguranță, neîncredere, în funcție de tonul cu care este folosită, de accent, volum, dicție,pauze.
Tonul, adică înălțimea sunetelor poate fi explicat extrapolând tonul înalt cu cel jos.  Tonul înalt este asociat cu teama în timp ce tonul jos cu calmul. Cine vorbește tare de obicei aduce cu sine un mesaj care înseamnă că trebuie să i te supui, căci induce autoritate, agresivitate dar aduce și nemulțumire, frică, iritare.Într-o altă ordine de idei, o persoană care nu a fost obișnuită să fie ascultată și înțeleasă va avea mereu tendința inconștientă de a vorbi tare pentru a se impune și vine din dorința de a fi ascultată și înțeleasă. Tonul jos comunică despre o persoană că este calmă, liniștită, echilibrată, control și încredere, siguranță și apreciere de sine. Este însă posibil ca tonul să fie uneori într-atât de jos încât apare riscul de a nu fi înțeles și să facă imposibilă comunicarea. De altfel, tonul să fie atât de tare încăt să devină ascuțit și asta comunică disperarea din trăiri emoționale puternice și greu de controlat.Accentul folosit într-o frază poate oferi un înțeles total diferit de conținutul verbal al mesajului. Mie, îmi plac aceste prăjituri( adică doar mie dintre toți). Mie, îmi plac aceste prăjituri( chiar îmi plac). Mie, îmi plac aceste prăjituri(doar aceste prăjituri). În funcție de cum pun accentul ofer interlocutorului și alte informații prețioase ( îmi poate aduce prăjituri în plus doar mie, se bucură că mi-au plăcut sau mai îmi aduce doar acel tip de prăjituri care mi-au plăcut). Lipsa accentelor transformă mesajul în unul plat, fără rezonanță, ecou și spune despre acea persoană cât de săracă emoțional sau social este.Dicția reprezintă o artă, o artă ce vine din capacitatea de a pronunța corect cuvintele, din capacitatea folosirii unor pauze între idei pentru a face mai ușor de înțeles mesajul, de a separa cuvintele și utiliza corect sunetele pentru oferirarea unei informații clare. La televizor, prezentatoarelor de știri li se cere mare capacitate de dicție( o simplă bîlbîială și mesajul devine de neînțeles), dar și cântăreților ale căror cuvinte trebuiesc înțelese ca atare. Viteza decurge parcă din dicție, sau dicția din viteză.Cert este că viteza este uneori impusă cultural(de la o cultură la alta ” viteza normală” este diferită). Aceasta constă în rostirea unui anumit număr de silabe într-o unitate de măsură (de exp: pe minut). Viteza mare comunică despre o persoană că este una sigură pe ea, are cunoștință despre ce vorbește, este inteligentă, vivace, spontană.La polul opus, folosind o viteză scăzută, persoana în cauză comunică despre ea lentoare, nesiguranță, lipsa atenției, idei nestructurate înainte de a fi rostite. Însă, paradoxal, aceaste caracteristici ale vitezei  nu sunt bune sau rele. Contextul în care sunt folosite le fac utile sau nu. Cei ce nu se adaptează la interlocutor și în funcție de context, sunt persoane rigide și care nu-și studiează în timpul covorbirii interlocutorul pentru a se adapta și facilita comunicarea. Pauzele sunt parte esențială deși sunt doar de efect. O pauză de cuvinte  înainte de  introducerea unei idei importante este de mare ajutor.Este utilă mai ales când se vorbește în fața unui grup unde este ușor de plictisit sau de risipit atenția în altă parte decăt la cel ce vorbește. Tot  pauză mai poate fi considerată și discuțiile libere diferite de  ideile de bază ce fac subiectul discuției (pentru a degaja atmosfera sau stabili încredere între persoane).
   Ținând cont de încărcătura mesajului verbal, am putea controla întregul numit comunicare, oferind celuilat securitate și încredere fără a-l jicni sau priva de valoare. Este greu să stabilim dacă am comunica eficient, iar eficiența cred că vine din îmbinarea cât mai bună ale acestor părți componente. Trebuie să mai știm că dincolo de cuvintele foarte adevărate pe care le rostim, partea paraverbală este cea care are muzica.Ori fiecare dintre noi rezonăm emoțional la câte un anumit gen de muzică.Tu ce muzică asculți?

sâmbătă, 10 martie 2012

Despre dominare și dominatori

  Te-ai întrebat vreodată de ce nu ți-a rezultat în mod pozitiv o negociere? Sau de ce relația ta este una agresivă în exces? De ce colegii de servici te evită? Vecinii te salută scurt și nu te invită nimeni la un grătar? Dacă da, un posibil răspuns ar fi că îți comunici ideile în mod dominator, sau cum o mai spun alții, în mod agresiv.
   Agresivitatea nu înseamnă doar fizică, ea se referă și la o latură mai fină a  omului, adică la cea  psihologică.
   Dacă îți impui ideile fără să-l asculți pe celălalt și fără să conteze ceea ce ar putea spune,dacă îți place să controlezi ceea ce face celălalt, iar aria ta de control se tot extinde, dacă îți consideri ideile mereu corecte, dacă vorbești peste celălat și-l întrerupi des, dacă nevoile tale sunt mai importante și trebuiesc imediat satisfăcute, critici și judeci înseamnă că stilul de comunicare este agresiv sau activ în exces. Ca orice lucru ce inițial ni se pare nefolositor sau urât și acest stil are părțile sale bune când este folosit cu moderație și în anumite circumstanțe.Fapt mai izolat însă. Cam în orice situație ne găsim, soluția salvatoare este să păstrăm respectul pentru spațiul fizic și psihologic al celuilalt, să-i acordăm partea la comunicare( altfel este monolog), să-i lăsăm opțiuni partenerului de a alege, acordând atenție și nevoilor sau limitelor lui. Altfel, ceilalți se vor simți marionete în mâinile nemiloase ale unui tiran, devalorizați, fără capacitate de alegere,dominate și controlate.
 
   Acest tip de interacțiune dăunează oricărui tip de relație (iubire, prietenie, colegialitate).
    Dar care sunt motivele pentru care unii omemeni comunică impunător?Iată câteva răspunsuri:
    În primul rând e posibil să fi  învățat acest stil de comunicare de la părintele de același sex. Continuând se perpetuează dominarea pentru că așa ști că se poate comunica. Un alt răspuns ar fi că temerile interioare sau sentimentele de inferioritate vrei să le acoperi, să faci  orice  ca acestea să nu iasă la iveală, ca celălalt să nu te cunoască iar asta poate fi posibil doar improvizând și ținând departe partenerul prin atitudine superioară și dominare absolută. Și ar mai fi și faptul că unii au înnăscută această dominare care o manifestă încă din copilărie; acestor persoane le este recomandat sportul cât mai aproape de performanță, pentru a învăța disciplina și a-și manifesta în mod pozitiv agresivitatea și dominarea.
   Necanalizată corespunzător și tot impunând și impunând este posibil ca agresivitatea să se îndrepte către tine și să-ți faci rău impunându-ți chiar ție exigențe, situații perfecte, realizări maxime, nu accepți greșeli, depunctări.Goana după tot mai mult și tot mai bine este distructivă și curând apare neputința de a te adapta în societate fapt nefirect pentru un om (suntem ființe bio-psiho-sociale, ceea ce înseamnă că ne dezvoltăm și ne  conturăm ca persoane în cadrul societății: familie, prieteni, colegi, vecini).
   Forța cu care un dominator invadează teritoriul unei persoane este nesănătoasă. .În general își aleg parteneri care să accepte să fie dominați, care se îndoiesc de ei înșiși și care au nevoie să fie conduși. Deși nesănătos  acest tip de comunicare și relaționare este mai durabil , în caz contrar (dominator vs nesupus)  relația va fi precum un lanț vulcanic.

luni, 5 martie 2012

Rezonanța emoțională


De mai mulți ani, Tim lucrează ca supervisor pentru un serviciu de securitate și coordonează intervențiile firmei pentru asigurarea protecției la concerte și manifestări sportive. Cu aceste prilejuri întâlnește diferite tipuri de oameni. La concertele de muzică clasică trebuie să fie pregătit pentru întâlnirea cu directori și persoanele din consiliile de administrație ale unor bănci, iar la concertele rock, cunoaște adesea indivizi zgomotoși cu constituții solide. ”Eu întâmpin oamenii așa cum mă întâmpină și ei” ăși explică Tim strategia. ”Dacă cineva mi se adresează cu dumneavostră la fel procedez și eu.Dacă sunt tutuit, reacționez întocmai” 
  Statistic, este dovedit faptul că  oglindirea în fața partenerului de discuție este necesară pentru asigurarea succesului unei discuții.  Rezonanța emoțională, cum se cheamă, ajută la punerea semnului egal între doi parteneri de discuție  pentru a putea avea o discuție corectă și cu final pozitiv. E ca și atunci când vorbim aceași limbă, sau la același nivel de cunoștințe, în același limbaj înțeles de ambii parteneri, cu acelaș ton, în aceleași poziții corporale etc. Dacă rezonanța emoțională există, adică similitudinea, apare  o apropiere ce facilitează totul, dispare împotrivirea și apare un contact profund.Ceea ce poate fi dificil, este capacitatea noastră de a ne manifesta sau răspunde precum celălalt. Exemplul de mai sus este unul simplu și ușor de pus în practică.Ce ne facem însă când celălalt vorbește totuși altă limbă și nici nu găsim una comună, sau celălalt nu poate vorbi decât formal în termenii științei lui, ori țipă foarte tare încât eu pierd din vedere discuția căci mă simt copleșită și intimidată? Este foarte posibil ca în aceste situații să mă pot găsi oricând și să nu pot pune în practică rezonanța emoțională, adică să preiau din felul lui de a comunica ( ridicându-mă sau coborând la nivelul lui ), să devenim egali în comunicare, iar înțelegerea să meargă în sensul rezolvării. În cazul ăsta, când practic mă găsesc în fața unui om care nu înțelege nevoia similitudinii, este mai bine să căutăm un alt partener de discuție sau dacă nu este posibil, să-l atenționăm că nu putem avea o comunicare eficientă în felul acesta. Acum mai avem o speranță. Deși peste tot văd oameni atât de preocupați doar de simplul fapt de a comunica, fără rezonanță și fără să fie înțeleși, iar când nimic nu pare a fi rezolvat nu există nici capacitatea de asumare a proastei comunicări.Oare cât vom mai putea accepta astfel de oameni și cât să mai lăsăm să vorbim pe limbi diferite? Cît ne mai trebuie să înțelegem că se poate să discutăm egal? Că respectul trebuie să fie recirproc? Eu declar război tuturor celor care nu pot relaționa, cu riscul de a fi considerată exigentă, inflexibilă, încăpățânată, dură și cum se mai poate considera un om care lasă baltă o conversație(oricum inutilă) cu un om dornic de monologuri. Mă voi ruga pentru el să găsească alte galaxii, unde locuitorii  lor să poată rezona cu unii de pe la noi.