joi, 17 mai 2012

Arta de a comunica

  Spun artă pentru că ne este uneori atât de greu să vorbim deschis despre ceea ce ne frământă și nemulțumește, iar când o facem este atât de ineficientă, încât mi se pare că cel ce comunică corect și își rezolvă probleme eficient este capabil și suspectabil de artist în comunicare, pentru că a reușit să înțeleagă arta comunicării mai bine decât oricare alta.
   Se prea știe că noi nu încetăm niciodată să cuminicăm, nici măcar atunci când dormim.Se spune că și poziția în care dormim spune ceva despre noi. A dormi pe o parte cu genunchii foarte apropiați de corp și de burtă spune despre acea persoană că este mereu în defensivă, că are temeri și este mereu pregătită să se lupte sau apere. O alta care doarme mult pe spate comunică despre ea că are o forță mare, o puternică personalitate, mare încredere în sine, posibil critic care dorește mereu să câștige fiind pregătit să fie oricând solicitat la întreceri.
   Cel mai ușor este să comunicăm codat. Avem o tendință nativă și apoi educată, de a nu spune ce gândim prin cuvinte simple, ci ne complicăm și adăugăm justificări prin aroganțe,mitocănii sau chiar jicnici. Dacă de exemplu cineva ne-a făcut o promisiune, preferăm să-l jicnim sau prin atitudine arogantă să-i specificăm tăios: ”Tu nu ai învățat niciodată că promisiunile trebuiesc respectate?” Răspunsul ar fi simplu și vast.Vă las imaginația să lucreze și să intuiți care ar fi cel mai optim răspuns astfel încât să fie eficient și corect față de celălalt.
  Unele lucruri ne sunt atât de dureroase și greu de abordat încât preferăm  să evităm subiectul concret și abordăm subiecte minore și nesemnificative.Alteori, exprimarea directă ar putea fi prea dură încât preferăm să ne protejăm în spatele acuzațiilor aparent fondate.De ce am spune fiului unei femei că ne-a greșit și preferăm să-i spunem mamei lui pentru ceea ce a făcut?Pentru că probabil fiul nu ne-a făcut rău, ci credem eronat asta pentru că de fapt avem ceva de împărțit cu femeia și nu cu fiul. Asta ar constitui doar un motiv de a ne confrunta cu ea.
   Ineficiența comunicării vine din copilărie, când părinții ridiculizează copilul, când nu-i permite să aibă o părere,când părintele crede că are mereu el dreptate și nu copilul,  când îi respinge exprimarea de cele mai multe ori din prejudecăți, prejudecăți cum ar fi că:  ”ești prea mic tu să ai o părere” sau  ”lasă pe cei mari să se ocupe de lucruri importante, tu doar trebuie să te joci și să înveți bine”
    Schimbul de replici fără a înțelege corect mesajul sau ideea de bază despre care se dorește a se comunica, distruge total comunicarea dintre doi sau mai mulți oameni. Mie mi se întâmplă mereu să cred că cel cu care vorbesc  mă disprețuiește sau are o părere proastă despre mine.Tot ceea ce îmi va comunica va fi că îmi tot transmite acest lucru. Chiar dacă mă roagă să-i aduc un pahar cu apă eu cred că mă sfidează și mă trimite intenționat dorind să mă înjosească și să-mi comunice încă o dată că are o părere proastă despre mine. Dar în același timp, această persoană poate avea o părere foarte bună despre mine, într-atât de bună încât îi reprezint o amenințare.Teama lui poate fi că îl pot depăși sau pot fi mai apreciată decât el.În acest context, frustrările sale nu le poate controla și face gesturi care să mă facă să devin o verigă slabă încât el să aibe mai multe șanse, măcar psihologice.Cu mine, s-ar putea să le aibă.
    E mai posibil ca eu să înțeleg că nu mă place( ca majoritatea oamenilor), decât că de fapt nu se place pe el în acest context ( că eu sunt mai bună decât el). Ceea ce ar putea rezolva acest conflict în care ne aflăm amândoi, este de a ne comunica corect părerile ( dar dacă din copilărie nu avem acest exercițiu, vom rămâne la acest stadiu de comunicare taciturnă și defavorizantă, adâncindu-ne tot mai mult în propriile păreri nefondate).Eu l-aș întreba de ce are această atitudine rece față de mine, iar el să răspundă că se simte în pericol.Eu pot să-l asigur că nu are motive, iar el să se simtă în siguranță.Relația devine astfel la normal.
   Negru pe alb, în teorie, comunicarea este așa de frumoasă! În fapt, ea este accesibilă tuturor. Și pentru toți este de mare ajutor și esențială într-o societate.Pentru că depindem de societate și comunitatea în care creștem și ne dezvoltăm.Practic, ne este greu sau extraordinar de greu să o facem corect pentru a face din comunicare o armă favorabilă nouă.
   Atributul de artă îl punctez încă o dată, de vreme ce în cărți scrie atât de multe idei care mai de care mai tehnice, încât distruge și-mi anulează posibilitatea de a o exersa la propriu.Astfel, nu-mi rămâne decât să o exersez eu, să o retușez după experiențe nefavorabile, să o adaptez după cum mi se pare mie(deși nu știu dacă este corect), să elimin sau să adaug ceva, să o îmbogățesc, să mă joc pur și simplu, deși asta trebuia să o fac în copilărie.
   A comunica este ca și când aș dori să gătesc ceva, nu știu ce, am doar numeroase  ingrediente pe care trebuie să le îmbin perfect încât să mă hrănesc pe mine dar și pe ceilalți.
   A comunca este ca și când aș dori să pictez ceva, nu știu ce, am doar numeroase culori pe care trebuie să le îmbin armonios pentru a  crea un tablou plăcut pentru mine dar și pentru ceilalți.
   A comunica este ca și când aș dori să cânt la pian.Prin inepuizabilă ambiție și dorință, prin muncă și răbdare voi învăța în timp să și compun acorduri proprii.
 A comunica nu înseamnă a comunica tot.Uneori trebuie să punem punct unei idei într-un anumit moment, pentru că dacă s-ar înainta în idee comunicarea s-ar dovedi neplăcută, inutilă și distrugătoare.
   A comunica înseamnă să ne angajăm într-un schimb de păreri, idei, valori, prejudecăți.
   A comunica înseamnă un angajament de ascultare reciprocă,  de respectare a interlocutorului, de interes comun pentru momentul prezent, de observare atentă, de răbdare și o bună stăpânire a emoțiilor.
  Îmbinarea lor în cel mai plăcut mod, ne face artiști în comunicare, care în societatea și cultura noastră este o artă scumpă, la care deși avem cu toții șanse, puțini sunt cei care devin bogați din asta.