sâmbătă, 4 octombrie 2014

Catre viitor cu o stare de bine...

  

Viața cotidiană ne pune zilnic la grea încercare și ni se cere să fim tot mai în formă și pregătiți pentru noi și dificile provocări. Recent, societatea a fost denumită ”junglă” unde toți se luptă să căștige și unde nimeni nu ține seama de celălalt. În realitate, lucuruile nu stau chiar așa. Provocările sunt într-adevăr uriașe dar nimic nu poate fi exagerat decât dacă noi permitem acest lucru. Sunt nenumărate tehnici de relaxare( yoga), avem nenumărate mijloace de a depăși frustrările și greutățile(sport, cursuri de dans,pictură, teatru), iar speialiștii sunt la tot pasul( psihologi, consilieri). Însă mici trucuri există și pentru acasă, făcute în liniște și tihnă, fără costuri materiale. E nevoie de bunăvoință și...cam atât.
   Gary Dougles a propus câteva trucuri cu ajutorul cărora poți îmbunătății calitatea vieții și de ce nu a sănătății. El a realizat un set de 9 întrebări pe care mie îmi place să le denumesc ”întrebări către un viitor cu o stare de bine...”.
  Le denumesc așa pentru că aceste întrebări te ajută să iei contact cu prezentul și mai mult decât atât să te ”vezi” pe tine însuți, să te înțelegi și să te cunoști mai bine astfel încât să ști ce decizii să iei, cum să acționezi și de ce nu, cum să te comporți în anumite circumstanțe.
   
Cum se face?

    Începe prin a înțelege că aceste întrebări au scopul și beneficiul de a structura și împrospăta Eul. Este util să le citești pe toate și să îți răspunzi imediat, dar este bine și dacă răspunzi pe rând la fiecare întrebare in decursul unei zi/săptămâni/luni. Totul depinde de tine și de timpul pe care dorești să ți-l acorzi, dar și de rapiditatea cu care reușești să le ”decodifici”.

 1. Dacă în viața mea mă orientez către o stare de bine prin intermediul bucuriei, încrederii, determinării, serenității, libertății, iubirii...atunci în corpul meu simt....

2. Ce anume gând mă face să  am o stare de bine și să zâmbesc?...

3. Ce cred că sunt eu și ce doresc să fiu pe viitor?...

4. Așa cum sunt eu acum, cum poate fi mai bine de atât?...

5. Ce este bine/bun în acest prezent iar eu nu pot să văd?

6. Ce energie, spațiu și conștiință este în corpul meu care să îmi permită să am o stare de bine?

7. Acest nou Eu care sunt acum, dacă  îmi oferăposibilitatea de a face ceva grandios și evolutiv, ce ar fi?...

8. Cum trebuie să mă (re)gândesc la mine acum?

9. Ce trebuie să fac pentru ca toate planurile mele să se manifeste?


        De la aceste întrebări pot deriva multe altele până să răspunzi la întrebarea de bază. Așadar, lasă imaginația și creativitatea să zburde. Poți scrie răspunsurile, sau le poți ”spune” în gândul tău.Acordă timp fiecărei întrebări. Întorcându-te către tine, către Eul și Sinele tău, către locul cel mai ascuns din tine și poți să te descoperi așa cum nu credeai vreodată că ești și să scoți la lumină o parte din tine ce te poate schimba extraordinar de mult.Cu toții suntem frumoși și nemaipomeniți. Noi oamenii, nu suntem niște simple animale care doar își satisfac nevoile de bază. Avem gânduri, ambiții și idei. Mereu avem câte ceva de schimbat la noi, când de fapt schimbarea suntem chiar noi și se gașeste în inima noastră.
Mult succes! 

miercuri, 9 iulie 2014

Mecanisme de deformare a informatiei



Poate te-ai intrebat de ce uneori, dupa ce ai luat decizii aparent corecte, ai dat gres;ei bine, se intampla asta dupa ce, adesea, deciziile pe care initial le-ai considerat corecte, au avut la baza niste mecanisme de deformare a informatiei. Psihologia cognitiva, care studieaza procesele de insusire a cunostintelor despre lumea exterioara si modul de prelucrare a acestora, a pus bazele unui studiu din care au rezultat anumite tulburari ale functiilor gandirii logice care corespund unor erori de judecata. Acestea te vor impiedica sa evaluezi 100% obiectiv o situatie si drept urmare nici interpretarea ei nu va fi `curata`. Iata cateva dintre aceste mecanisme: Inferenta arbitrara(tragi unele concluzii fara nicio proba).Suprageneralizarea(pornind de la un fapt unic iti imaginezi consecinte generale). Personalizarea(exagerezi importanta unor legaturi dintre tine si o situatie nefavorabila). Maximalizarea si Minimalizarea(dai o importanta mai mare evenimentelor negative si o importanta minora celor pozitive). Selectia arbitrara(te concentrezi pe lucruri marunte si neglijezi pe cele cu adevarat importante). Catastrofismul(rationamentul unei situatii este dus la extrem si nu iei in considerare si alte posibilitati cu impact mai mic).
Aceste greseli de judecata le facem zilnic fara sa fim constienti de ele. Pe unele le folosim mai des pe altele mai rar sau deloc. Nu sunt un pericol decat in masura in care aceste mecanisme impiedica bunul curs al lucrurilor.
Tu, pe care le-ai identificat ca apartinandu-ti?

luni, 16 iunie 2014

Ce spui de fapt când spui ”Nu” ?

   

 Te-ai gândit vreodată ce spui de fapt după ce spui Nu? Care sunt urmările unui Da, deși nu vroiai să spui, dar nu ai avut curajul să o faci? Ei bine, sunt  mult de spus despre ce înseamnă când spui Nu, deși majoritatea oamenilor consideră că refuzul aduce conflicte, rănește oamenii și te fac neplăcut și respins. Teama de a nu fi plăcut și cooperant te aruncă în vârtejul unui Da, ce din partea ta este cu intenții bune, însă, pentru că nu ți l-ai dorit ca răspuns te pun în situații stânjenitoare. De câte ori nu ai acceptat un favor pe moment pentru ca în secunda doi să născocești minciuni pentru a refuza ceea ce tocmai ai acceptat? Și pentru ați susține minciuna mai adaugi alte câteva ca apoi să eviți persoana pentru că nu mai ști exact ce i-ai spus sau pentru că nu mai ști pur și simplu ce să mai spui?Presupun ca răspunsul este: ”de neumărate ori”. Dacă am intuit bine, atunci acest articol îți este dedicat și ție. Pentru că dacă ai reuși să îndrăznești să spui Nu, ai vedea ceea ce spune acest răspuns despre tine!

         Este oare greu să spunem ”Nu” atunci când cineva ne cere o favoare? Ai tinde să spui..Nu! Însă Da! Este greu să spunem Nu și majoritatea oamenilor optează pentru a minți, a găsi alternative, a fugi, a subtitui sau a da vina pe celălalt. De câte ori nu te-a rugat o prietenă să ieși cu ea la o cafea în timp ce tu vroiai să rămâi acasă să vezi un film, sau mama ta care îți cere să o duci cu mașina acasă pentru că fie plouă fie este prea cald, iar tu aveai nevoie să te odihnești? Sau de câte ori o colegă de serviciu nu ți-a cerut să dai telefon unor clienți în locul ei și astfel tu să rămâi o oră în plus după program pentru că nu ai avut timp să să iți termini treaba ta? După ce accepți și faci favorul te simți stânjenit, frustrat, te învinovățești pentru că nu i-ai spus Nu și îți trec prin minte o grămadă de idei care nu îți dau pace și nu te lasă să îți faci treaba până la capăt. Este clar că ar fi trebuit să refuzi și asta ar fi fost în favoarea ta.
     Exemplele pot continua, dar ideea este aceași: când accepți un favor și răspunzi DA deși ai fi vrut să spui NU lucrurile se complică. Nu este nimic în neregulă în a face favoruri, în a oferi ajutorul și a spune Da unor rugăminți, însă trebuie să fi atent dacă vrei cu adevărat acest lucru.
    Când spui Da fără  să clipești și când accepți să ajuți fără să pui mai multe întrebări te fac pe moment să te simți un om minunat. Și este frumos să te simți așa. Depinde dacă și mai apoi te simți la fel  sau...nu.
    Ceea ce face dificil să spunem Nu are rădăcini în copilăria noastră timpurie de până la 3 ani. Aceasta este o etapă de vîrstă foarte delicată în care copilul învață să descopere lumea, învață să se descurce singur și îi place să exploreze. Părinții, din rațiuni sociale de cele mai multe ori, interzic uneori chiar drastic și agresiv copiilor să facă anumite lucruri formulând propoziții cu micul și nevinovatul Nu:
    ”Nu ai voie să atingi...”
    ”Nu pune mâna acolo”
    ”Nu alerga”
     ”Nu băga chestia aia în gură”
Sună cunoscut!? :)

   Învățați de mici că NU ai voie să faci o grămadă de lucruri, copii, când vor deveni adulți, vor avea acelaș tip de comportament și vor spune Da de nenumărate ori, deși asta le aduce nemulțumiri și frustrări de cele mai multe ori. Acești adulți interiorizați aceptă să se pună în slujba celorlalți din teama de abandon și puternicul resentiment că nu vor mai fi apreciați și iubiți.
   Din păcate educația încurajează pasivitatea și produce indivizi disciplinați și supuși. Este greu să te porți diferit față de ceilalți pentru că riști să fi exclus din grup și ignorat de societate. În mod automat oamenii se  conformează majorității și se supun nevoilor celorlalți, îi ajută pe cei puternici să-și  îndeplinească propriile visuri, le oferă sprijin să se dezvolte și le acordă șansa să persevereze. În timp ce acei adulți slabi devin tot mai interiorizați, supuși, triști, amăgiți și simțind  că nu au făcut nimic cu propria viață.
    La automatizarea răspunsului Da la orice stau și unele experiențe cu oameni care reacționează agresiv și la cel mai mic refuz. Primii oameni din viața noastră care nu acceptă un răspun Nu sunt chiar proprii noștri părinți. Aflați la vârsta încercărilor și implicit a greșelilor, copii tind să fie disciplinați prin amenințări și jocuri subtile: ”Dacă nu te speli pe mâini și nu vi imediat la masă mami cu tati nu te mai iubesc!” Ei bine, ce copil nu s-ar conforma acestei cerințe? La auzul acestor fraze copilul este înspăimântat chiar îngrozit că nu va mai fi iubit, pentru că el nu înțelege ideea ci preia cuvintele ca atare. Este încă dependent de părinți, este fragil și are nevoie de atâta iubire încât se conformează și face ceea ce își doresc părinții lui în acel moemnt, deși el vroia cu totul altceva. Repetate, aceste scene fac din copil și mai apoi din adolescent și adult o personalitate ștearsă în slujba nevoilor celorlalți, dar cu sentimentul (fals de altfel) de a face o faptă bună: aceea că ai mulțumit pe cineva. Când acepți să faci ceva deși nu ți-ai fi dorit nu o vei face niciodată bine și te pui pe tine în pericol. O tânără acceptă să conducă asociația de locatari deși nu avea timp și pentru acest lucru, încât a plătit o amendă de 2000 de euro pentru că a pierdut două facturi și nu a putut dovedi că a plătit utilitățile la lumină ale blocului. O altă tânără a ales să se mute într-un cartier unde plătește chiria mai mare pentru că nu putea refuza o vecină care îi cerea favorul de a-i supraveghea copii când își făcea cumpărăturile. Urmările și consecințele unui Da pot crea discomfort psihic enorm. Deși pare mai greu de spus Nu, acesta crează pe moment o ușoară tensiune și poate celălalt va fi uimit că l-ai refuzat. Însă, spre surprinderea ta, îți pot garanta că 99% dintre persoanele refuzate se vor simți satisfăcute de refuz mai mult decât de un Da urmat de tensiuni care pot cauza neplăceri. Probează!
   Când spui Nu apare imediat teama de abandon, impresia că vei fi criticat și exclus și vei fi considerat rău, cusurgiu, egoist, neprietenos. Urmarea unui Nu este, în mintea majorității oamenilor, un conflict izbucnit chiar de ei. Și cine și-ar mai dori vreodată un prieten care crează doar conflicte? Așadar, este mai simplu să accepți orice. Cu riscul de a te simți trist și depășit de situația în care tocmai ai intrat.

 Ce spui de fapt când spui Nu?
     Atunci când spui Nu îți respecți nevoile și timpul și acorzi atenție drepturilor personale. Poți ajuta o prietenă să aleagă un cadou iubitului ei, dar în același timp ai nevoie de odihnă. Poți merge la meciul de fotbal cu iubitul tău, însă ai nevoie de timp să îți termini lucrarea ce o ai de predat chiar mâine. Poți avea grijă de copii vecinei, dai ai dreptul să te răsfeți și să stai în liniște. Un Da spus cu voce tare poate strica o prietenie de o viață într-o secundă în care ai fi putut spune Nu. Este exemplul actorului Lucien Guitry, care,obosit de insistențele unui bun amic, acceptă invitația acestuia la masă. Imediat ce acesta iese din birou, actorul strigă cu voce tare către secretară : ”Amintește-mi să-i scriu imbecilului că nu mă duc joi cu el la masă!”.Dar tocmai în acel moment îl vede în ușă pe amicul care se întorsese să își ia umbrela pe care o uitase.Fără ezitare, actorul adaugă: ”Pentru că joi iau masa cu domnul!” Ar fi minunat să avem cu toții această prezență de spirit, dar realitatea infirmă că am avea la îndemână atât de ușor aceste magice cuvinte.
  
    Când spui Nu ești curajos și acepți confruntările. Nu contează ce sentimente sau ce reacții au ceilalți la refuzul tău pentru că tot ceea ce contează în acel moment ești tu. Sună egoist, însă sunt momente în care trebuie să contezi înaintea tututor. Când refuzi îți cunoști limitele și îți prioritizezi nevoile.
    Câns spui Nu ai încredere în tine, te apreciezi, nu te judeci și nu te învinovățești pentru urmările refuzului tău. Înțelegi că nu ești dator și responsabil pentru ceilalți și că poți alege momentul când vrei să ajuți pe cineva.
   Când spui Nu ești un om liber, nu depinzi de atenția și iubirea nimănui și ai încredere că ceilalți te vor aprecia pentru multe alte calități mai mult decât pentru un simplu refuz de moment. Ești în largul tău, te porți firesc și ești senin. Ceilalți nu doar că se pot molipsi de pozitivismul tău, dar te vor aprecia mai mult.
   Câns spui Nu te respecți pe tine și prin urmare și ceilalți te vor respecta. Un răspuns negativ face parte din registrul normal al reacțiilor umane și poți fi socotit și apreciat pentru reațiile autentice și de calitate, mai ales dacă Refuzul este însoțit de explicații sincere.
   Câns spui Nu ești mai degrabă echilibrat decât anxios. Echilibrat pentru că îți evaluezi starea de spirit în momentul în care primești cererea și ai capacitatea de a evalua și echilibra situația. Poți refuza pe moment și amâna pe altă dată. Poți evită să mai adaugi unei zile încărcate și proaste și alte griji care nu îți aparțin.
Eeste adevărat că este mai greu să spui Nu cu voce tare, decât să spui Da urmat de gândul: ”Ar fi trebuit să spun NU!” Nu se poate schimba acest mod de reacție când ai învățat asta de mic, însă poți încerca!

  

joi, 22 mai 2014

Fii perfect!

     În Analiza Tranzacțională Eric Berne a conturat câteva devize după care fiecare dintre noi ne ghidăm. Aceste devize sunt mici tipare care sunt adânc memorate și cufundate în inconștient pe care le vom aplica la fel de inconștient în viața de zi cu zi, atunci când dorim să realizăm ceva.
     Una dintre ele o voi prezenta în cele ce urmează pentru că mi se pare că este tiparul nu doar cel mai întâlnit , dar și cel cu care suntem încurajați să trăim.
  Fi perfect! este o conjuncție folosită de persoanle care nu lasă nimic la voia întâmplării. Sunt foarte critici cu ei înșiși și întruchipează perfecțiunea. Vor ca totul să fie ”ca la carte”  și muncesc enorm pentru fiecare detaliu. În cazul în care nu iese cum vor ei se agită și devin nervoși, însă cu siguranță vor îndrepta lucurile. Pun foarte mult accentul pe perfecțiune mai mult decât pe calitate pentru că cei ce se ghidează după deviza ”Fi perfect!” sunt persoane teatrale, cărora le plac lucrurile fastuase, care plac ochiului si impun aria vizuală.Sunt însă exagerați și zgarciți cu aprecierile pozitive atât pentru ceea ce fac ei cât și pentru ceilalți. Îi pueți recunoaște după anumite cuvinte pe care le folosește frecvent: probabil, sigur, într-adevăr, complet, după cum s-a văzut, exact. Atunci când scrie poate scrie anumite cuvinte cu litere mari pentru a scoate în evidență ceva ( urmez cursurile facultății de psihologie- UNU- pentru că imi place să cunosc oamenii și -DOI- îmi place să-i ajut). Când vorbește face pauze de vorbit în mod special pentru a-i lăsa timp ascultătorului să înțeleagă ceea ce tocmai a spus (presupune că nu ar fi avut timp să înțeleagă), fixează un punct imaginar de care pare că se sprijină atunci când vorbește, gesticulează exagerat uneori pentru a completa ceea ce spune și-din nou- pentru a-l ajuta pe ascultător să înțeleagă adevăratul sens al discursului, punctează cu degetul arătător. Are obiceiul de a intrerupe partenerul de discuție și are tendința de a completa/adăuga mereu câte ceva la discursul celuilalt. Este de ajutor în orice situație câtă vreme ști cum să-l strunești și când(dar mai ales cum) să îi pui punct exagerărilor sale infinite.Succes!

duminică, 30 martie 2014

Pozițiile de viață din Analiza Tranzacțională


   Pozițiile de viață sunt credințe fundamentale despre sine și ceilalți pe care oamenii le folosesc cu scopul de a-și justifica comportamentele. Își au originea în Analiza Tranzacțională al cărei fondator este Eric Berne.
    Analiza Tranzacțională a fost născută pentru a aduce umanitate în Psihologie, care până la Eric Berne era considerată tehnică, ermetică și rigidă ( amintesc aici studiile psihoanalitice ale lui S.Freud care categorizează oamenii în clase precise). Drept urmare, fondatorul A.T. dezvoltă o psihologie populară , simplă, vastă ca un tablou complex. Acest tablou poate descrie personalitatea unei persoane, comportamentul său, starea în care se află, dar cel mai interesant este că poate explica ceea ce este dincolo de personalitate, comportament sau stare. Pentru că ceea ce se ”citește” dintr-un tablou are o istorie și un motiv. Și tocmai această parte face A.T. să fie inovatoare, utilă și un mod extraordinar pentru psihologi și psihoterapeuți de a-și exercita meseria, care devine artă o dată cu E. Berne și a sa A.T.
    Numele de Analiză Tranzacțională îi este dat după ce fondatorul ei a observat că la nivelul comunicării, oamenii fac schimburi verbale și non-verbale între stările Eului. Așadar oamenii nu doar comunică ci fac...tranzacții.
   La nivelul dezvoltării copilului, același E.Berne a observat că patternurile comoprtamentale sunt copiate de copil și își au rădăcinile în nucleul familiei. Așadar introduce conceptul de Scenarii de Viață.
   
   Pozițiile de viață pe care voi încerca să le definesc și descriu în această postare, nu reprezintă altceva decât niște descrieri ale unor valori interioare pe care noi oamenii ni le reprezentăm mental, pe care ni le structurăm în copilărie și pe care le folosim ca adulți în manieră inconștientă.
   Aceste descrieri interioare sau convingeri pot fi clasificate astfel:
   
    Eu sunt OK, tu ești OK
    Eu nu sunt OK, tu ești OK
    Eu sunt OK, tu nu ești OK
    Eu nu sunt OK, tu nu ești OK

        Când suntem în starea Eului Adult, confruntările sociale se pot combina în aceste patru forme de mai sus. Se pornește de la ideea că EU stând în fața unei persoane comunic și am un tip de relație cu EA/EL din care poate rezulta cine are de câștigat și cine nu și cum ne simțim ca urmare a confruntării sociale.

   1) Eu sunt OK, tu ești  OK    este poziția câștigătoare care permite avansarea. Pornește de la ideea că în familie, copilul și părinții decid că merită să fie iubiți, că sunt de încredere și se pot baza unii pe ceilalți. Această credință o exteriorizează și o atribuie și celorlalți oameni cu care leagă rapoarte de încredere. Interacțiunile sociale sunt așadar libere și confortabile pentru ambii parteneri.
   În viața reală, ne confruntăm adesea cu persoane necunoscute. Dacă te afli în această poziție nu vei resimți persoana necunoscută ca pe o amenințare, te simți în largul tău și ești gata să  o cunoști pentru că îi acorzi maximă încredere. La rândul său și celălalt se simte în același fel. Mai departe nu se poate spune decât că se poate lega o prietenie strânsă în care cei doi parteneri sunt OK.
2) Eu sunt OK, tu nu ești OK  este poziția în care atitudinea arogantă care conduce la conflicte. Copilul își formează convingerea  că pentru a fi el OK și pentru a reuși trebuie să fi deasupra celuilalt. Așadar, Eul Adult stă în poziție confortabilă, se bazează pe sine însă îl blochează pe celălalt care se simte constrâns și deci nu este OK.
   În viața reală acest tip de poziție este adesea întâlnit la directori, manageri sau șefi care în lipsa unei strategii preferă să nu ofere libertate partenerului cu care luptă permanent pentru a-și demostra că este el capabil de ceva. Evident că partenerul obosește și încetează să mai convingă șeful că poate avea încredere în el. Dacî te afli în această poziție află  că celălalt are nevoie de libertate și să se poate avea încredere în el. Și celălalt poate fi OK.
3)Eu nu sunt OK, tu ești OK    este poziția denumită și ” a-fugi-de”. Aceasta este poziția preferată victimelor. Persoanele dependente de afecțiune și atenție sau în cazul persoanelor depresivesimt nevoia de a fi dirijate, direcționate, sfătuite în permenență pentru că nu consideră că sunt OK. Doar ceilalți sunt OK, de incredere și pricepuți în a le ajuta. De regulă aceste persoane duc o viață simplă, banală și ”atrag” problemele special pentru a întări convingerea că nu sunt capabile și e lasă în voia celorlalți.
   Dacă te afli într-o astfel de poziție, pot fi sigur că și Tu poți fi OK.
4)Eu nu sunt OK, tu nu ești OK  sau poziția ” A-nu-ajunge-nicăieri”.  Copilul învață că nu poate avea încredere în nimeni, că viața și lumea în general nu are niciun sens, că el dar și ceilalți nu au nicio valoare sau putere de a evolua sau de a sta bine, a fi OK. Ca adult, crede că nimeni nu îl poate ajuta pentru că nimeni nu este suficient de bun pentru a face ceva și pentru El, iar El nu face nimic pentru că știe că nu este OK.


   În fiecare zi intrăm în contact cu persoane cunoscute, mai puțin cunoscute sau deloc cunoscute. Inconștient noi traversăm toate aceste poziții cu câte o persoană. Posibil cu părinții să fim frecvent în poziția Eu nu sunt OK, Tu ești OK, în timp ce cu prietenii în poziția Eu sunt OK, Tu ești OK.  De altfel, este cea mai sănătoasă poziție. Oferă posibilitatea de creștere și dezvoltare personală cu o atitudine pozitivă și o viață serenă.
    Poziția ”Eu nu sunt OK, tu nu ești OK” este la polul opus în care rămân persoanele ce lasă lucrurile la voia întâmplării, gândesc negativ, își construiesc vieți sociale fără prea multe evenimente, consideră orice fapt ca fiind banal și care nu merită efort sau atenție.
   Poziția ”Eu nu sunt OK, tu ești OK” este o altă poziție nesănătoasă preferată de depresivi în care decid să rămână pentru a-și întări convingerea că nu au capacități ce le permit evoluția așa cum o au ceilalți.

     Preferința   pentru o anumită poziție este dăunătoare mai mult decât poziția în sine. Pentru că este aproape imposibil să fim cu toate persoanele din jur în același raport. Este de preferat să adaptăm în funcție de situație, deși trebuie să rămânem frecvent în poziția ”Eu sunt OK, tu ești OK”.

duminică, 23 martie 2014

Educația

    Încep prin a sublinia că educația nu este acel ceva destinat doar copiilor și adolescențior. Educația este destinată tututor, iar prin tuturor se înțelege atât adulților cât și vârstnicilor, atât persoanelor normale cât și celor cu dizabilități. Pentru că educația presupune a scoate afară  potențialul încă ascuns care poate fi adus la suprafață prin exercițiu, perseverență și deschidere.
     Lumea este în continuă evoluție și schimbare. Societatea crează noi valori și cere noi atribuții de la oameni.De aceea, este nevoie ca oamenii să se educe în permanență adăugând mereu și mereu noi achiziții.
    Fiecare din noi avem propriul potențial. Și propriul ritm de a-l aduce la suprafață. Așadar, a educa înseamnă a învăța pe cineva să își dezvăluie singur calitățile, să le scoată afară, să le gestioneze și utilizeze în favoarea lui.
    Educația nu ține cont de locul fizic, ci de timpul dedicat și calitatea în care este gestionat acesta. Educația reprezintă fructul relației dintre mai multe persoane care se modifică reciproc.  Nu este o transmitere de informații și noțiuni, ci mai de grabă o capacitate de a acumula valori și principii care să permită oricui să gândească  și să raționeze la cum poate fi el ca om și ca adult, dar mai ales cum va deveni.
    Educația înseamnă să îți dezvolți capacități interioare care să îți permită să te asculți, să îți urmezi visurile, să perseverezi. Educația reprezintă modul perfect de a evolua.Nu este suficient să ai cunoștințe în diverse domenii. Nici să ai cultură generală. Nici note bune la școală. Educație este când îți rezervi timp să analizezi nivelul acestor cunoștințe și să le faci folositoare adultului din tine (prezent sau viitor).
    Educația este o acțiune, sau mai bine zis un grup de acțiuni ce permit procesului educativ să găsească locul potrivit, ideal și unic fiecărui individ. În acest proces educativ, orice individ trebuie privit ca fiind unic și nicidecum nu trebuie căutat să se potrivească unui șablon, să fie ca toți ceilalți și să aibă aceleași standarde.
    Sarcina educatorului este de a susține, motiva și eventual de a conduce individul spre propriul său ideal. El nu trebuie să propună un model și nici exemplu.
   Educația se poate deprinde nu doar in locuri formale(școala), ci și locuri non formale(biserica, asociații) sau informale (familie, prieteni, mass-media). Cel mai adesea, educația are loc în mod inconșient și nu se suprapune cu noțiunile și cunoștințele dobândite în școală. Și nici nu se reflectă unele pe altele.
    În școli, aceast semnificat al educației s-a pierdut. Sau se consideră că educat este copilul care are note bune și care învață. Alte ori, educația este confundată cu instrucția. Aceasta din urmă desemnează transmiterea de informații, cunoștințe și noțiuni. Unii oameni au capacități uimitoare de a acumula cunoștințe și o fac pentru că au antrenament în a fi instruiți. Însă în societate nu știu să se adapteze și să se modeleze conform principiilor celorlalți, deranjând. Alții însă, nu excelează la capitolul instrucție, au puține cunoștințe, însă sunt foarte educați deosebindu-se prin ușurința cu care se adaptează dar și prin modul de viață pe care îl au.