duminică, 18 ianuarie 2015

Personalitatea pasiv-agresiva (negativista)

   

 Personalitatea pasiv-agresivă sau negativistă își arată ostilitatea față de toți cei din jurul lui. Este o tipologie tot mai întâlnită în zilele noastre pentru că la conturarea acestei personalități stau familiile destrămate, părinți care își petrec foarte puțin timp cu copii, criticile și umilințele din partea persoanelor adulte,lipsa afectivității. Și societatea are partea ei de vina pentru că este tot mai puțin tolerantă la greșeli, nu oferă loc și persoanelor mediocre și nu încurajează creativitatea, nu ajută oamenii să își găsească locul în lume și astfel se simt inutili.
     Aparent, personalitatea pasiv-agresivă, este gentilă, maleabilă, însă în realitate refuză orice sugeriment. Are o agresivitate pasivă transmisă nu prin violență cât prin atitutdine și comportment.


       Personalitățile pasiv-agresive suscită în cei din jurul lor sentimente de neliniște și furie făcându-le să se simtă inutile, vinovate și inferioare. Este artist în a crea confuzii, nu exprimă niciodată ceea ce simte și nu este în concordanță cu propriul comportament și atitudine. Poate spune un lucru însă se comportă  diferit. Când i se atrage atenția asupra acestui fapt devine irascibil și poate întoarce spatele și pleca.

     După o întâlnire cu o astfel de persoană te poți simți fără puteri, vlăguit, vinovat, secătuit. Asta pentru că o conversație cu o personalitate pasiv-agresivă este aproape fără sens, te învinovățește fără să fi făcut nimic și orice ai spune nu este adevărat, valoros, important. Orice ai face sau spune este întors împotriva ta. Și toate acestea fără să îți spună ceva direct, ci mai degraba suscită un amalgam de emoții și confuzie. Mai mult decât atât, vorbește de alte persoane pe la spate și nu se va feri să vorbească și de tine când nu sunteți împreună.


     În spatele acestor caracteristici, personalitatea pasiv-agresivă percepe oamenii ca fiind amenințători și își dezvoltă această latură cu care se apără pentru că  are așteptări iraționale. Vede viața în manieră negativistă și consideră că felul său de a fi se datorează lumii exterioare. De obicei, aceste persoane simt un puternic sens de incompetență și deci opune rezistență când trebuie să treacă la acțiune, evitând astfel eventuale eșecuri. Preferă să delegheze și să dirijeze acțiunile altora trăind prin succesurile și realizările altora, pe care nu de puține ori și le atribuie. Așadar devine dependent de ceilalți și pentru că simte o permanentă stare de anxietate nu se adresează direct, ci indirect lăsând mult loc interpretărilor.

    În alternativă, comunică deseori ironic, critic și fără precizări. Se victimizează și consideră că nu este iubit și apreciat. Face rar complimente și le face pe un ton negativist, sau critică pe un ton amuzant. Lipsa de coerență și de precizări îi permite să se disculpe în cazul în care este acuzat de ceva folosind adesea fraze precum ”Nu am fost înțeles bine”

    În aparență comportamentul pasiv este o iluzie pentru că doar îl ajută să își pună în aplicare planul sau scenariul, important fiind modul agresiv de a se comporta cu ceilalți. De aici și numele de pasiv-agresiv (este o agresivitate nemanifestată prin violență fizică ci tacit).

   În formula descrisă mai sus se încadrează puține persoane. În general, persoanele de tip pasiv-agresit au mult mai puține caracteristici decât cele enumerate, dar nu le face mai ușor de  tolerat. Sunt persoane ce pot avea un trecut trist sau pot avea un început de boală psihică (se pot adresa specialiștilor psihologi, psihoterapeuți). Dacă ați identificat în cercul de prieteni și cunoștințe astfel de persoane hotărâți ce doriți să faceți în relație cu el, asta până nu deveniți simili. Fermitatea și hotărârea vă vor  ajuta cel mai mult. Pasiv-agresivulului nu îi plac persoanele care nu intră în jocul lor. O data ce și-au dat seama de acest lucru, vor pleca singuri.

  

8 comentarii:

  1. DR. MARE ESTE CEL MAI BUN CASTER DE VRAIE ONLINE CARE MI-A RESTAURAT RELAȚIA SPARTĂ ȘI ÎL RECOMAND CU DR. MARE PENTRU Oricine are nevoie de ajutor!

    Soțul meu m-a părăsit pentru o altă femeie în urmă cu 3 luni și de atunci viața mea a fost plină de dureri de durere și de inimă, deoarece el a fost prima mea iubire cu care mi-am petrecut întreaga viață. Un prieten de-al meu mi-a spus că a văzut câteva mărturii ale unui jucător de vrăji numit Dr. Great că poate aduce înapoi amantul în câteva zile, râd și am spus că nu mă interesează, dar din cauza dragostei pe care prietena mea o avea pentru mine, ea l-am consultat pe marele jucător de vrăji în numele meu și spre cea mai mare surpriză a mea după 2 zile, soțul meu m-a sunat pentru prima dată după trei luni că-mi lipsește și că îi pare atât de rău pentru fiecare lucru prin care m-a făcut să treacă. înapoi la mine și acum suntem fericiți împreună. Încă nu-mi vine să cred, pentru că este extrem de incredibil. Vă mulțumesc Dr.Great pentru că mi-ați adus înapoi amantul și, de asemenea, dragului meu prieten care a mijlocit în numele meu, pentru oricine ar putea avea nevoie de ajutorul acestui mare jucător de vrăji aici este adresa de e-mail:

    infinitylovespell@yahoo.com sau infinitylovespell@gmail.com

    îl poți suna sau adăuga pe Whats-app: +2348118829899

    Vizualizați blogul său http://infinitylovespell1.blogspot.com






    DR. MARE ESTE CEL MAI BUN CASTER DE VRAIE ONLINE CARE MI-A RESTAURAT RELAȚIA SPARTĂ ȘI ÎL RECOMAND CU DR. MARE PENTRU Oricine are nevoie de ajutor!

    Soțul meu m-a părăsit pentru o altă femeie în urmă cu 3 luni și de atunci viața mea a fost plină de dureri de durere și de inimă, deoarece el a fost prima mea iubire cu care mi-am petrecut întreaga viață. Un prieten de-al meu mi-a spus că a văzut câteva mărturii ale unui jucător de vrăji numit Dr. Great că poate aduce înapoi amantul în câteva zile, râd și am spus că nu mă interesează, dar din cauza dragostei pe care prietena mea o avea pentru mine, ea l-am consultat pe marele jucător de vrăji în numele meu și spre cea mai mare surpriză a mea după 2 zile, soțul meu m-a sunat pentru prima dată după trei luni că-mi lipsește și că îi pare atât de rău pentru fiecare lucru prin care m-a făcut să treacă. înapoi la mine și acum suntem fericiți împreună. Încă nu-mi vine să cred, pentru că este extrem de incredibil. Vă mulțumesc Dr.Great pentru că mi-ați adus înapoi amantul și, de asemenea, dragului meu prieten care a mijlocit în numele meu, pentru oricine ar putea avea nevoie de ajutorul acestui mare jucător de vrăji aici este adresa de e-mail:

    infinitylovespell@yahoo.com sau infinitylovespell@gmail.com

    îl poți suna sau adăuga pe Whats-app: +2348118829899

    Vizualizați blogul său http://infinitylovespell1.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere
  2. DR. MARE ESTE CEL MAI BUN CASTER DE VRAIE ONLINE CARE MI-A RESTAURAT RELAȚIA SPARTĂ ȘI ÎL RECOMAND CU DR. MARE PENTRU Oricine are nevoie de ajutor!

    Soțul meu m-a părăsit pentru o altă femeie în urmă cu 3 luni și de atunci viața mea a fost plină de dureri de durere și de inimă, deoarece el a fost prima mea iubire cu care mi-am petrecut întreaga viață. Un prieten de-al meu mi-a spus că a văzut câteva mărturii ale unui jucător de vrăji numit Dr. Great că poate aduce înapoi amantul în câteva zile, râd și am spus că nu mă interesează, dar din cauza dragostei pe care prietena mea o avea pentru mine, ea l-am consultat pe marele jucător de vrăji în numele meu și spre cea mai mare surpriză a mea după 2 zile, soțul meu m-a sunat pentru prima dată după trei luni că-mi lipsește și că îi pare atât de rău pentru fiecare lucru prin care m-a făcut să treacă. înapoi la mine și acum suntem fericiți împreună. Încă nu-mi vine să cred, pentru că este extrem de incredibil. Vă mulțumesc Dr.Great pentru că mi-ați adus înapoi amantul și, de asemenea, dragului meu prieten care a mijlocit în numele meu, pentru oricine ar putea avea nevoie de ajutorul acestui mare jucător de vrăji aici este adresa de e-mail:

    infinitylovespell@yahoo.com sau infinitylovespell@gmail.com

    îl poți suna sau adăuga pe Whats-app: +2348118829899

    Vizualizați blogul său http://infinitylovespell1.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna ziua, eu sunt Allison Howarts Dupa ce am fost în rela?ie cu Anderson ani de zile, s-a despar?it de mine, am facut tot posibilul sa-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar, l-am dorit atât de mult din cauza iubirii pe care o am pentru el, L-am implorat cu tot, am facut promisiuni, dar el a refuzat. I-am explicat problema mea prietenului meu ?i ea mi-a sugerat ca ar trebui sa contactez mai degraba o caseta de vraja care m-ar putea ajuta sa arunc o vraja pentru a-l readuce, dar eu sunt tipul care nu a crezut niciodata în vraja, nu am avut de ales decât sa-l încerc, eu i-a trimis caseta vraja ?i mi-a spus ca nu este nicio problema ca totul va fi bine înainte de trei zile, ca fostul meu se va întoarce la mine înainte de trei zile, a aruncat vraja ?i surprinzator în a doua zi, era în jurul orei 16.00. Fostul meu m-a sunat, am fost atât de surprins, am raspuns la apel ?i tot ce a spus a fost ca îi pare atât de rau pentru tot ce s-a întâmplat, încât a vrut sa ma întorc la el, încât ma iube?te atât de mult. Eram atât de fericit ?i m-am dus la el încât a?a am început sa traim din nou ferici?i împreuna. De atunci, mi-am facut promisiune ca oricine ?tiu ca are o problema de rela?ie, a? fi de ajutor unei astfel de persoane, referindu-l la ea singura casa de vraji reala ?i puternica care m-a ajutat cu propria mea problema. e-mail: ogagakunta@gmail.com pute?i sa-i trimite?i un e-mail daca ave?i nevoie de asisten?a sa în rela?ia dvs.
    1) Vraji de dragoste
    2) Vraji de dragoste pierdute
    3) Vraji de divor?
    4) Vraji de casatorie
    5) Vraja de legare.
    6) Vraji de rupere
    7) Alunga un iubit trecut
    8.) Dori?i sa va promova?i în vraja dvs. de birou / Loterie
    9) dori?i sa va satisface?i iubitul
    Contacta?i acest om grozav daca ave?i vreo problema pentru o solu?ie de durata
    ogagakunta@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  4. Viața poate fi dificilă și crede-mă, viața mi-a jucat o mulțime de trucuri, nu cred niciodată în voodoo sau în vrajă, deși am citit câteva cărți despre ele. Un bărbat special numit dr. Ajayi mi-a dovedit că aruncarea voodoo / vraja este reală și există. Numele meu este Lucia și am 45 de ani, cu trei copii și un soț iubitor. timp de 8 luni bune am fost într-o stare de depresie, deoarece soțul meu s-a trezit într-o anumită dimineață și a ieșit din casă cu unele dintre hainele sale fără nicio explicație, am așteptat să se întoarcă acasă în acea zi, dar nu a fost găsit nicăieri, am sunat și a spus că nu mai este interesat din nou de căsătoria noastră sau de copii, acest lucru mi-a adus răceala pe piele și am fost în stare de șoc pentru că nu-mi amintesc că am avut vreo problemă, am aflat mai târziu că era cu o altă femeie, toate vorbeau și efortul de a-l face să se întoarcă acasă a fost un eșec, se comportă de parcă nu m-ar fi cunoscut până acum. Citeam un articol pe un site web când am văzut o mărturie a unei femei care susține că dr. Ajayi a ajutat-o ​​să-și rezolve problemele de familie și a renunțat la contactul său. Am ales contactul și l-am trimis pe dr. Ajayi, am explicat problemele mele, mi-a spus că nu ar trebui să-mi fac griji că totul va fi bine. Am îndoieli cu privire la asta, dar m-am hotărât să-i dau o lovitură. Mi s-a spus că, într-o dimineață, aruncam o singură dată, am auzit o bătaie la ușă, soțul meu stătea afară, mi-a spus că nu știe ce face și nici măcar nu-și mai amintește cât timp a fost afară din casă, sunt foarte fericit că mi-am revenit soțul și toate mulțumirile merg dr. Ajayi, vrăjitorul, de când l-am contactat, viața mea a mers fără probleme și vreau ca oamenii care trec prin starea mea anterioară să aibă ajutor rapid. De aceea îmi împărtășesc mărturia. Deci, dacă întâmpinați orice fel de dificultate de viață, contactați-l pe Dr. Ajayi prin e-mail: drajayi1990@gmail.com sau Viber Whatsapp: +2347084887094 și veți fi bucuroși că ați făcut-o.

    RăspundețiȘtergere
  5. O mărturie uimitoare despre un jucător care mi-a adus soțul înapoi la mine. Numele meu este May Lookman, locuiesc în Marea Britanie și sunt fericit căsătorit cu un soț minunat și grijuliu, cu doi copii. O mare problemă a apărut în familia mea acum șase luni, între mine și soțul meu. Atât de îngrozitor încât a dus cazul în instanță pentru divorț. a spus că nu a vrut niciodată să mai rămână cu mine și că nu mă mai iubește. Așa că a plecat de acasă și i-a făcut pe mine și pe copiii mei să trecem prin dureri severe. Am încercat din răsputeri să-l recuperez după multe cerșetori, dar fără rezultat. și a confirmat că și-a luat decizia și nu a mai vrut să mă mai vadă. Așadar, într-o seară, când mă întorceam de la serviciu, am întâlnit un vechi prieten de-al meu care l-a întrebat pe soțul meu. Așa că i-am explicat totul, așa că mi-a spus că singurul mod în care aș putea să-l recuperez pe soțul meu era să vizitez un jucător de vrăji, pentru că și el a funcționat. Așa că nu am crezut niciodată în vraja, dar nu am avut de ales decât să-i urmez sfatul. Apoi mi-a dat adresa de e-mail a jucătorului de vrăji pe care l-a vizitat. {ogunomospellcaster@gmail.com}. Așadar, în dimineața următoare, am trimis un e-mail la adresa pe care mi-a dat-o, iar vrăjitorul m-a asigurat că îl voi recupera pe soțul meu a doua zi. Ce afirmație uimitoare !! Nu am crezut niciodată, așa că a vorbit cu mine și mi-a spus tot ce trebuie să fac. Apoi a doua zi dimineață, atât de surprinzător, soțul meu, care nu mă sunase în ultimele șase luni, mi-a sunat să-mi anunțe că se întoarce. Așa că s-a întors în aceeași zi, cu multă dragoste și bucurie, și și-a cerut scuze pentru greșeala și durerea pe care mi le-a provocat mie și copiilor mei. Apoi, din acea zi, relația noastră a fost acum mai puternică decât în ​​trecut, cu ajutorul unui jucător de vrăji. Prin urmare, vă voi sfătui să-l vizitați cu amabilitate pe marele Dr. Ogun Omo dacă vă aflați într-o astfel de stare sau dacă aveți vreo problemă legată de „readucerea fostului dvs. înapoi. Așadar, mulțumesc dr. Ogun Omo pentru că mi-a adus soțul înapoi și am adus din nou bucurie familiei mele. {ogunomospellcaster@gmail.com}
    De asemenea, vindecă și readuce EX înapoi,
    1 leac pe bază de plante HIV / ADIS.
    2 Tratamentul cancerului pe bază de plante.
    3 Curățarea rupturii articulației.
    4 herpes vindecă ierburi.
    5 feluri de orez jeleu.
    6 HPV leac medicament pe bază de plante.
    7 Vindecarea diabetului.
    8 recuperează-ți fostul.
    9 Vraja sarcinii.
    10 cura HTP.
    11 Vindecarea aerului hepatitic.
    12 Covid 19 coronia vires cure.
    13) Tratamentul astmului.

    RăspundețiȘtergere
  6. nu-mi venea să cred că mă voi reuni vreodată cu fostul meu iubit, eram atât de traumatizat, rămânând singur, fără corpul care să rămână lângă mine și să fiu cu mine, dar am fost atât de norocos într-o anumită zi să întâlnesc acest lucru dr. puternic, vrăjitor Dr Wight, după ce i-a spus despre situația mea, a făcut tot posibilul uman ca să vadă că iubitul meu se întoarce la mine, într-adevăr, după ce a lansat vraja, fostul meu iubit a revenit la mine mai puțin de 48 de ore, a venit fostul meu iubit înapoi, implorându-mă că nu mă va mai părăsi niciodată, 3 luni mai târziu ne-am logodit și ne-am căsătorit, dacă aveți aceeași situație, contactați-l pe dr. wight, pe e-mailul său: wightmagicmaster@gmail.com. mulțumesc foarte mult, domnule, că mi-ați readus fostul iubit înapoi, adresa de e-mail a lui: wightmagicmaster@gmail.com.

    WhatsApp: +17168691327

    RăspundețiȘtergere
  7. Vreau să fac cunoscută lumii despre Doctorul Dawn Acuna, marele turnător de vrăji care mi-a adus soțul la mine când am crezut că orice speranță s-a pierdut. Doctorul Dawn Acuna și-a folosit vraja sa puternică pentru a-mi pune un zâmbet pe față, aducându-mi înapoi bărbatul cu vraja ei, la început am crezut că visez când soțul meu s-a întors la mine în genunchi implorându-mă să-l iert și să-l accept înapoi și chiar și de atunci mă iubește mai mult decât m-am așteptat vreodată, apoi mi-am jurat sinelui că voi anunța lumea despre doctorul Dawn Acuna pentru că este un Dumnezeu trimis. Ai probleme în relația ta? partenerul tău s-a despărțit de tine și încă îl iubești și îl vrei înapoi? Ai probleme cu finanțele tale? sau aveți nevoie de ajutor de orice fel, atunci contactați doctorul Dawn Acuna astăzi pentru că vă garantez 100% că vă va ajuta la fel cum m-a ajutat și ea: {dawnacuna314@gmail.com}
    WhatsApp: +2348032246310

    RăspundețiȘtergere
  8. Când l-am găsit pe Dr.Ogaga, aveam o nevoie disperată să-l aduc înapoi pe fostul meu iubit. M-a părăsit pentru o altă femeie. S-a întâmplat atât de repede și nu am avut niciun cuvânt de spus în această situație. M-a părăsit după 3 ani fără nicio explicație. Îl contactez pe Dr.Ogaga prin contactul său și El mi-a spus ce trebuie să fac înainte să mă poată ajuta și am făcut ce mi-a spus, după ce i-am oferit ceea ce și-a dorit, a făcut o vrajă de dragoste pentru a ne ajuta să ne întoarcem împreună. La scurt timp după ce și-a făcut vraja, iubitul meu a început să-mi trimită din nou mesaje și s-a simțit îngrozitor pentru ceea ce m-a supus. A spus că am fost cea mai importantă persoană din viața lui și știe asta acum. Ne-am mutat împreună și el a fost mai deschis față de mine decât înainte și a început să petreacă mai mult timp cu mine decât înainte. De când m-a ajutat dr. Ogaga, partenerul meu este foarte stabil, fidel și mai aproape de mine decât înainte. Recomand cu caldura Dr.Ogaga oricui are nevoie de ajutor. E-mail: ogagakunta@gmail.com
    1) Vrăji de dragoste
    2) Vrăji de dragoste pierdută
    3) Vrăji de divorț
    4) Vrăji de căsătorie
    5) Vraja de legare.
    6) Vrăji de despărțire
    7) Alungați un Iubit trecut
    8.) Vrei să fii promovat în biroul tău/ Vraja de loterie
    9) vrei să-ți mulțumești iubitul
    Contactați acest om grozav dacă aveți vreo problemă pentru o soluție de durată
    ogagakunta@gmail.com

    RăspundețiȘtergere